Un apreciat medic de familie din România a fost răpus de COVID-19: „Este al treilea coleg cu COVID pe care-l pierdem într-o lună”

Un apreciat medic de familie din România a fost răpus de COVID-19: „Este al treilea coleg cu COVID pe care-l pierdem într-o lună”
Un apreciat medic de familie din România a fost răpus de COVID-19! / Sursă FOTO: vestea.net
Publicat: 29/12/2020, 17:29
Actualizat: 29/12/2020, 17:34

Mihaela Covrig, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie din judeţul Neamţ, a decedat în urma cotnractării virusului SARS-CoV-2.

În luna decembrie, trei medici din județul Neamț au pierdut lupta cu noul COVID-19, respectiv medicul de familie Mihaela Puiu, chirurgul Iosif Koszeghi și Mihaela Covrig, informează adevarul.ro.

Medicul Mihaela Covrig, în vârstă de 63 de ani, era preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamţ și activa şi în cadrul Colegiului Medicilor. Acesta a fost diagnosticată cu noul COVID-19 în urma unui test efectuat în cursul săptămânii trecute.

Medic de familie, răpus de coronavirus: „Avea şi alte probleme de sănătate, dar era sub tratament”

Inițial, medicul a fost internat la Spitalul Judeţean din Piatra Neamţ, însă ulterior a fost transferat la o clinică din Iași. totuși, starea de sănătate i s-a agravat și a decedat în cursul dimineții de 28 decembrie.

„Avea şi alte probleme de sănătate, dar era sub tratament. Pe 27 decembrie, a fost intubată şi astăzi (28 decembriie – n. red.) a murit. Este al treilea coleg cu COVID pe care-l pierdem într-o lună, trebuie să ne vaccinăm”, a declarat, pentru mesagerulneamt.ro, Cristina Iacob Atănăsoaie, managerul interimar al Spitalului Judeţean Neamţ.

În calitate de preşedinte al Patronatului Medicilor de Familie, Mihaela Covrig critica vehement legislația și măsurile care se lua în domeniul medicii primare, aceasta fiind de părere că multe decizii ale autorităților îngreunau foarte mult munca medicilor de familie, mai ales din cauza „hârțogăraiei”.

De asemenea, aceasta și-a exprimat părerea și cu privire la înfiinţarea centrelor de permanenţă în medul urban, în fapt un parteneriat între administraţiile locale, direcţiile de sănătate şi mediul privat cu scopul de a degreva unităţile de primire a urgenţelor din spitale de avalanşa de solicitări, despre care susinea că nu s-a dovedit a fi o măsură viabilă, ci mai degrabă „o afacere”.

„Înfiintarea centrelor de permanentă a fost o iniţiativă foarte bună şi utilă, dar deja s-a ajuns la cu totul altceva. Părerea mea este că aceste centre îşi dovedesc utilitatea strict în mediul rural, sau în localităţile unde nu există alte structuri medicale. Acolo bolnavii chiar pot primi consultaţii, tratamente şi nu mai ajung la spitale. Din păcate, în oraşe, la Piatra Neamt de exemplu, s-a ajuns să avem mulţime de centre, la câteva sute de metri unele de altele şi nu facem decât să consultăm câte un beţiv, ori facem injecţii. Cred că aceste centre au devenit o afacere şi reprezintă un debuşeu pentru a intra în sistemul de medicină primară prin eludarea unor legi”, declara medicul Mihaela Covrig.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care...
ANCHETĂ. Scoici cu substanţe cancerigene şi metale grele, la restaurante. Pescarii le adună din zone...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Mai mulți români au aflat că au credite de mii de lei pe numele lor....
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
Devine obligatoriu în România din 1 iulie. Decizie pentru proprietarii de locuințe
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Cristian Șofron, unul dintre copiii-fenomen ai cinematografiei din România, invitat la Altceva cu Adrian Artene
×